CCR: Organizarea DIICOT în structură centrală și structuri teritoriale este constituțională

Marți, 17 noiembrie 2026
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 6 noiembrie 2026, a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 204/2026, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 privind organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză penală aflată în procedura camerei preliminare, în care urmărirea penală fusese efectuată de DIICOT – Serviciul Teritorial Iași.
În motivarea excepției, autorul a susținut că organizarea serviciilor teritoriale ale DIICOT contravine art. 131 din Constituție, întrucât acestea nu funcționează pe lângă instanțe judecătorești. Potrivit argumentelor formulate, această modalitate de organizare ar determina neconstituționalitatea cadrului normativ privind organizarea și funcționarea direcției.
Dispozițiile legale criticate au fost art. 1 alin. (1) din OUG nr. 78/2016, care reglementează organizarea și funcționarea DIICOT ca structură specializată în combaterea criminalității organizate și a terorismului, cu atribuții exercitate la nivel național, și art. 4 alin. (1) din același act normativ, care stabilește organizarea direcției în structură centrală și structură teritorială.
În analiza excepției, Curtea Constituțională a avut în vedere jurisprudența sa anterioară referitoare la organizarea Ministerului Public și la statutul structurilor specializate de parchet.
Curtea a reamintit că DIICOT a fost înființată prin Legea nr. 508/2004, ca structură specializată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea unor structuri preexistente.
Făcând trimitere la Decizia nr. 235 din 5 mai 2005, Curtea a reiterat că art. 131 din Constituție impune funcționarea parchetelor pe lângă instanțele judecătorești, fără a exclude însă posibilitatea organizării mai multor structuri de parchet pe lângă aceeași instanță. În acest context, organizarea unor structuri specializate în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu presupune în mod necesar arondarea structurilor teritoriale ale acestora unor instanțe judecătorești.
De asemenea, prin raportare la deciziile nr. 924 din 6 iulie 2010 și nr. 1.551 din 25 noiembrie 2010, Curtea a evidențiat că art. 131 alin. (2) din Constituție permite organizarea și funcționarea parchetelor în condițiile stabilite de lege. Acest temei constituțional justifică organizarea DIICOT ca structură specializată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totodată, Curtea a subliniat că reglementarea statutului și a raporturilor ierarhice ale DIICOT reflectă principiile legalității, imparțialității și controlului ierarhic, prevăzute de art. 132 alin. (1) din Constituție.
În continuare, invocând deciziile nr. 33 din 23 ianuarie 2018, nr. 547 din 7 iulie 2020 și nr. 390 din 8 iunie 2021, Curtea a reiterat că înființarea structurilor specializate de parchet și stabilirea competențelor acestora intră în atribuțiile legiuitorului. În consecință, modificarea sau redistribuirea competențelor între structuri de parchet care nu beneficiază de consacrare constituțională distinctă reprezintă o opțiune legislativă și nu constituie, prin ea însăși, o încălcare a Constituției.
În urma examinării argumentelor invocate și a jurisprudenței relevante, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Prin această soluție, Curtea a menținut interpretarea potrivit căreia organizarea DIICOT în structură centrală și structuri teritoriale, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este compatibilă cu dispozițiile constituționale privind organizarea și funcționarea Ministerului Public.





