Angajare controversată în sistemul public: DNA a început urmărirea penală în dosarul fostului procuror Gheorghe Popovici

Știri Juridice

Angajare controversată în sistemul public: DNA a început urmărirea penală în dosarul fostului procuror Gheorghe Popovici

Joi, 19 iunie 2025

DNA a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu în cazul fostului procuror Gheorghe Popovici, în urma unei plângeri formulate de Grupul de Investigații Politice (GIP).

Pe 6 februarie 2025, în Dosarul nr. 23/2/P/2025, DNA a dispus începerea urmăririi penale pentru „abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul”. Cazul vizează angajarea lui Popovici, în 2021, la scurt timp după pensionare, pe postul de Căpitan port gradul I la Compartimentul Cercetare și Autorizare Agenți Economici din cadrul Căpităniei Zonale Tulcea. Prin această angajare, Popovici a ajuns să încaseze lunar 27.350 lei din pensie și salariu.

GIP acuză că postul a fost pregătit pentru fostul procuror. A fost scos la concurs la doar două săptămâni după pensionarea lui Popovici și spre deosebire de toate celelalte concursuri similare, în anunțul din 2021 au fost introduse cerințe de studii juridice și vechime în domeniul juridic, în locul celor din domeniul naval, uzuale pentru această funcție. Postul fusese anterior scos la concurs în 2019, dar fără cerințele juridice, concursul fiind anulat după selecția dosarelor și nefiind reluat decât după pensionarea lui Popovici. La proba scrisă din august 2021, din patru candidați, doar Popovici a trecut, obținând 90 de puncte, în timp ce ceilalți trei au luat note extrem de mici.

Potrivit GIP, Gheorghe Popovici a fost șef al Secției de combatere a corupției din DNA în perioada în care instituția era condusă de persoane apropiate de regimul Băsescu și lucra în baza protocoalelor secrete cu SRI. A fost vizat de mai multe controale ale CSM între 2014 și 2018, care au scos la iveală presupuse abateri disciplinare, printre care puneri sub acuzare fără probe, interceptări nejustificate, încălcări ale dreptului la apărare și întocmirea de rechizitorii infirmate în instanță.

În 2019, șeful DNA de la acea vreme a cerut revocarea lui Popovici, însă acesta a solicitat și obținut transferul la Parchetul Tulcea, evitând astfel măsura. S-a pensionat în iulie 2021 și s-a reangajat rapid la stat, într-un post adaptat aparent profilului său, în ciuda lipsei de experiență navală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.