Sesizare FACIAS: DNA cercetează investițiile de la Aeroportul Internațional Tulcea

Știri Juridice

Sesizare FACIAS: DNA cercetează investițiile de la Aeroportul Internațional Tulcea

Marți, 23 septembrie 2025

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis un dosar penal în urma unei sesizări formulate de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), care vizează proiectul de modernizare a Aeroportului Internațional „Delta Dunării” din Tulcea. Investigația are în vedere posibile fapte de fraudă cu fonduri europene și abuz în serviciu. Proiectul, în valoare de peste 70 de milioane de euro, a beneficiat de finanțare din fonduri europene și naționale.

Într-un comunicat transmis public, FACIAS a atras atenția asupra discrepanței dintre investițiile realizate și gradul redus de utilizare al aeroportului. Conform datelor prezentate de organizație, în primele cinci luni ale anului 2025, aeroportul a înregistrat un trafic de doar 47 de pasageri, iar în anul 2024, un total de aproximativ 1.600 de pasageri, situându-se pe ultimul loc la nivel național în ceea ce privește traficul aerian de pasageri.

FACIAS mai semnalează majorări semnificative ale cheltuielilor administrative, inclusiv triplarea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație în 2025, până la 69.828 lei brut anual, precum și o dublare a cheltuielilor cu personalul în 2024, față de anul 2022.

Organizația a solicitat autorităților responsabile, printre care Consiliul Județean Tulcea (beneficiarul proiectului), publicarea documentelor legate de execuția lucrărilor și a contractelor de achiziții. De asemenea, FACIAS a cerut Ministerului Transporturilor și Ministerului Fondurilor Europene să ofere explicații privind fundamentarea investiției și impactul acesteia asupra comunității.

În luna iunie, FACIAS a sesizat și Parchetul European (EPPO), invocând posibila utilizare neconformă a fondurilor europene în cadrul acestui proiect.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.