ÎCCJ: Momentul de început al prescripției extinctive în cazul prejudiciilor generate de operațiuni comerciale fictive. Relevanța inspecției fiscale

Știri Juridice

ÎCCJ: Momentul de început al prescripției extinctive în cazul prejudiciilor generate de operațiuni comerciale fictive. Relevanța inspecției fiscale

Marți, 17 noiembrie 2026

Prin Decizia nr. 871 din 13 mai 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă a analizat momentul de început al termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune pentru recuperarea unui prejudiciu rezultat din înregistrarea unor operațiuni comerciale fictive, precum și relevanța constatărilor organelor de control fiscal în determinarea acestui moment.

În susținerea recursului, pârâtul a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 2.528 din Codul civil, apreciind că instanța de apel a stabilit momentul de început al prescripției prin raportare la un criteriu subiectiv, respectiv data constituirii reclamantului ca parte civilă în procesul penal.

Potrivit recurentului, termenul de prescripție ar fi trebuit să înceapă să curgă de la data săvârșirii faptelor imputate, în perioada 2010–2013, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) ar fi avut posibilitatea, în exercitarea atribuțiilor legale, să identifice încă de la acel moment faptele, prejudiciul și persoanele responsabile. În sprijinul acestei interpretări, recurentul a invocat și considerentele Deciziei pronunțate în recurs în interesul legii nr. 19/2019.

Înalta Curte a respins critica privind aplicarea normelor referitoare la prescripția extinctivă, reținând că instanța de apel nu a utilizat un criteriu subiectiv sau discreționar pentru stabilirea momentului de început al termenului de prescripție, ci a avut în vedere împrejurările obiective în care prejudiciul și persoanele responsabile puteau fi cunoscute.

Instanța supremă a arătat că termenul de prescripție nu putea începe să curgă de la data emiterii fiecărei facturi fiscale, în perioada 2010–2013, deoarece caracterul fictiv al operațiunilor comerciale nu putea fi cunoscut în mod obiectiv din simpla emitere și înregistrare a documentelor contabile.

În acest sens, Înalta Curte a avut în vedere că facturile fiscale beneficiază de prezumția întocmirii în conformitate cu dispozițiile legale, neputându-se prezuma caracterul fictiv al operațiunilor economice pe care acestea le consemnează.

Identificarea prejudiciului și a persoanelor responsabile a devenit posibilă în urma verificărilor efectuate de organele de control fiscal. În cauză, inspectorii antifraudă au constatat existența unui circuit tranzacțional fictiv, fără conținut economic, între societatea administrată de recurent și alte șase societăți comerciale, operațiunile fiind documentate prin facturi fiscale care nu reflectau tranzacții reale.

Constatările au fost urmate de efectuarea unei inspecții fiscale, finalizate prin raportul din 25 noiembrie 2015, în baza căruia au fost stabilite obligații fiscale suplimentare prin decizia de impunere emisă la aceeași dată. Ulterior, această decizie a constituit fundamentul constituirii ca parte civilă în procesul penal.

În aceste condiții, Înalta Curte a apreciat că reclamantului nu i se putea imputa necunoașterea caracterului fictiv al operațiunilor comerciale anterior verificărilor fiscale. Prin urmare, raportarea la rezultatele controlului și ale inspecției fiscale reprezenta utilizarea unui reper obiectiv pentru determinarea momentului la care persoana prejudiciată trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoana răspunzătoare, în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și al art. 2.528 din Codul civil.

Referitor la invocarea Deciziei RIL nr. 19/2019, Înalta Curte a constatat că dezlegările obligatorii cuprinse în aceasta nu sunt incidente în cauză, având în vedere diferențele dintre situațiile juridice analizate.

Decizia RIL nr. 19/2019 privește raporturile dintre angajator și salariat, în contextul recuperării unor prejudicii rezultate din plăți nedatorate sau din fapte ale salariaților. În această materie, constatarea ulterioară a prejudiciului printr-un act de control al Curții de Conturi nu influențează momentul de început al prescripției, deoarece angajatorul dispune de propriile mecanisme de verificare și control financiar, prin intermediul cărora poate identifica paguba.

Spre deosebire de această situație, în cauza analizată, prejudiciul a rezultat din operațiuni comerciale fictive, documentate prin facturi emise de societatea reprezentată de recurent. Caracterul nelegal al acestor operațiuni nu putea fi prezumat din momentul emiterii documentelor, stabilirea acestuia necesitând verificările specifice efectuate de organele fiscale competente.

Instanța supremă a subliniat astfel că prejudiciul constatat de ANAF nu are același regim juridic cu prejudiciul analizat prin Decizia RIL nr. 19/2019, care privește situații în care angajatorul avea posibilitatea să identifice paguba prin propriile mecanisme de control, independent de intervenția unei autorități externe.

În consecință, Înalta Curte a reținut că nu există temei pentru stabilirea momentului de început al prescripției la data emiterii facturilor fiscale, întrucât o asemenea interpretare ar presupune recunoașterea unei prezumții generale de nelegalitate a documentelor contabile.

Prin urmare, în împrejurările concrete ale cauzei, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile privind prescripția extinctivă, utilizând drept reper obiectiv momentul la care prejudiciul și persoanele responsabile puteau fi identificate în urma verificărilor fiscale.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.