Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani de închisoare

Știri Juridice

Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani de închisoare

Luni, 16 iunie 2025

Curtea de Apel București a redus joi pedeapsa lui Mario Iorgulescu cu 8 luni, stabilind o condamnare finală de 8 ani de închisoare. Decizia vine după admiterea unei contestații în anulare formulate de avocații săi, care au invocat prescrierea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Instanța a dispus încetarea procesului penal pentru această acuzație, reținând doar faptele de ucidere din culpă și complicitate la lipsire de libertate, dintr-un alt dosar.

Contestația a fost admisă cu majoritate de voturi, în cadrul unui complet de divergență. Inițial, unul dintre judecători, Valentin Mihai, s-a opus anulării, însă celelalte două membre ale completului au votat în favoarea lui Iorgulescu.

Condamnarea lui Mario Iorgulescu a trecut prin mai multe etape de reducere: februarie 2023: Tribunalul București îl condamnă la 15 ani și 8 luni de închisoare, octombrie 2023: Curtea de Apel reduce pedeapsa la 13 ani și 8 luni, iunie 2024: Înalta Curte de Casație și Justiție anulează condamnarea, stabilind că fapta nu constituie omor, ci ucidere din culpă, ceea ce implică limite de pedeapsă mai reduse, decembrie 2024: la rejudecare, Curtea de Apel stabilește o nouă pedeapsă de 8 ani și 8 luni, iunie 2025: prin contestația admisă, pedeapsa scade la 8 ani.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a participat la o petrecere în localitatea Gulia, județul Dâmbovița. Pe fondul unei crize de gelozie, în stare avansată de ebrietate (1,96 g/l alcool în sânge) și sub influența cocainei, s-a urcat la volanul unui autoturism și a intrat în București prin Chitila. A condus cu viteze între 140 și 164 km/h, potrivit camerelor de supraveghere, iar la intersecția Șoseaua Chitilei – Teodor Neagoe, a trecut pe roșu cu 145 km/h, a accelerat până la 162 km/h și, pierzând controlul, a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un alt autoturism. Impactul a avut loc cu 143 km/h, iar șoferul celuilalt vehicul a murit pe loc.

La câteva zile după accident, Iorgulescu a fost transportat de familie cu un avion privat într-o clinică din Italia, unde se află și în prezent. De-a lungul anchetei și procesului, nu a fost audiat de procurori sau judecători. Autoritățile române nu au reușit extrădarea lui până în prezent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.