Curtea de Apel București reia procesele privind accesul pacienților la tratamente oncologice după suspendarea cauzată de proteste

Miercuri, 17 septembrie 2025
Curtea de Apel București a reluat un proces intentat de un pacient care solicită acces la tratament pentru cancer gastric, după ce inițial îl suspendase din cauza protestului magistraților. În cauză, formulată sub forma unei ordonanțe președințiale, pârâți sunt Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Dosarul fusese suspendat pe 11 septembrie, în urma hotărârii prin care judecătorii Curții au decis să protesteze față de proiectul de lege privind condițiile de pensionare. Pe 17 septembrie, procesul a fost repus pe rol, iar pacientul a obținut acces compensat integral, pe baza unei prescripții medicale, la un medicament necesar tratamentului.
Alte două procese similare, vizând tot accesul pacienților la tratamente oncologice, au primit termen pe 18 septembrie. Situații de același tip au fost înregistrate și la curțile de apel din Bacău, Alba-Iulia și Craiova. În această săptămână, toate procesele identificate la Curtea de Apel București au primit termene de judecată.









