Înalta Curte de Casație și Justiție – considerente privind aparența de imparțialitate în contextul sesizării CCR și CJUE

Vineri, 7 noiembrie 2025

Într-o cauză penală aflată în apel, după ce prima instanță dispusese achitarea, iar parchetul, în calea de atac, solicitase încetarea procesului penal ca urmare a intervenției prescripției, completul Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus, din oficiu, punerea în discuție a sesizării Curții Constituționale (CCR) privind aplicarea art. 5 Cod penal (principiul legii penale mai favorabile – mitior lex) și a formulării unei întrebări preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), referitoare la obligația instanțelor naționale de a nu aplica un standard intern de protecție privind mitior lex.

Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul a solicitat recuzarea completului. Înalta Curte a reținut că, deși prerogativa sesizării CCR sau CJUE aparține instanței, momentul ales – respectiv finalul cercetării judecătorești – și conținutul întrebărilor, centrate pe relevanța prescripției pentru soluția cauzei, pot genera, în mod legitim, percepția că instanța ar fi anticipat o anumită orientare a hotărârii.

Instanța supremă a arătat că imparțialitatea nu se apreciază exclusiv prin prisma existenței unei părtiniri efective, ci și prin aparențele create pentru un observator rezonabil. Astfel, deși sesizarea CCR sau CJUE constituie un instrument procedural legal și legitim, utilizarea acestuia într-un moment procesual sensibil poate proiecta impresia unei soluții prefigurate, afectând încrederea părților în obiectivitatea completului.

În consecință, Înalta Curte a apreciat că, în asemenea circumstanțe, recuzarea este justificată pentru a garanta dreptul la un proces echitabil și pentru a proteja aparența de imparțialitate, în conformitate cu art. 64 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală și art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.(Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Încheiere din 31 octombrie 2025, dosar nr. 793/1/2025).

Decizia evidențiază că, în materia recuzării pentru motive ce țin de aparența de imparțialitate, nu natura actului procedural este determinantă, ci contextul în care acesta este realizat – în special momentul procesual și formularea întrebărilor adresate. Atunci când aceste elemente pot fi percepute ca anticipând o anumită soluție, recuzarea devine necesară pentru protejarea încrederii în imparțialitatea instanței.