Numărul dosarelor în instanţă a crescut în iulie 2025: Bucureştiul conduce cu peste 8.000 de cazuri

Marți, 19 august 2025
Potrivit unei analize, în luna iulie 2025 au fost deschise 22.939 de dosare în instanţă la nivel naţional, în creştere cu aproximativ 6% faţă de luna iunie 2025 (21.621 de dosare).
Bucureştiul se situează pe primul loc, cu 8.283 de dosare înregistrate în iulie, faţă de 6.010 în luna anterioară, ceea ce reprezintă o creştere de circa 38%. În perioada august 2024 – iulie 2025, în Capitală au fost deschise 70.110 dosare, în creştere cu 22% faţă de perioada similară anterioară. Pe locul doi se află judeţul Ilfov (11.063 de dosare), urmat de Timiş (8.345 de dosare).
Analiza arată că principalele materii ale cauzelor înregistrate în iulie 2025 au fost: civil (9.031 dosare), litigii cu profesioniştii (8.028), penal (2.035) şi contencios administrativ şi fiscal (1.941). În aceeaşi lună, numărul dosarelor de faliment a ajuns la 1.004, în creştere cu 12% faţă de iunie 2025.
Pe domenii de activitate, cele mai multe litigii au vizat comerţul (5.819 dosare, +17% într-un an), construcţiile (5.630 dosare, +11%), transporturile (3.911 dosare, +16%), restaurantele, precum şi administraţia publică generală, economică şi socială.








