Month: December 2020

Știri Juridice

Fosta deputată Luminiţa Jivan, trimisă în judecată de DNA

Marți, 15 decembrie 2020, Știri Juridice – Deputatul Luminiţa Maria Jivan, fost preşedinte al PSD Caraş-Severin, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA – Serviciul teritorial Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii unei persoane care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul…
Read more

Cătălin Predoiu, Ministrul Justiției: „În 2020, instituțiile de aplicare a legii din România au ripostat energic în lupta cu crima organizată și traficul de persoane

Marți, 15 decembrie 2020, Știri Juridice – Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut astăzi 14 decembrie 2020, o întâlnire de lucru, în sistem de videoconferință, cu John Richmond, directorul Oficiului Departamentului de Stat privind Monitorizarea și Combaterea Traficului de Persoane, cu directoarea adjunctă a Oficiului, Catherine Kay și ambasadorul Statelor Unite la București, ES Adrian…
Read more

Udrea a declarat la CAB că a finanțat personal cu 300.000 de euro campania electorală din 2009

Marți, 15 decembrie 2020, Agerpres – Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat luni, la Curtea de Apel Bucureşti, că a finanţat cu bani ai familiei campania electorală din anul 2009, sumele totalizând peste 300.000 de euro. Elena Udrea a fost audiată luni de judecători în dosarul în care este acuzată de…
Read more

Cătălin Predoiu, Ministrul Justiției: În România, un întreg sistem s-a pus în mişcare pentru a riposta contra crimei organizate și traficului de persoane

Vineri, 11 decembrie 2020, Știri Juridice – Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a participat joi, 10 decembrie a.c., la evenimentul de semnare a acordurilor de cooperare dintre Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANTIP) şi Biserica Ortodoxă Română, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, pentru combaterea şi prevenirea traficului de persoane şi protecţia victimelor. La evenimentul organizat de…
Read more

ÎCCJ: Dosarul Mineriadei, restituit la Parchetul Militar pentru refacerea de la zero a urmăririi penale. Decizia e definitivă

Vineri, 11 decembrie 2020, Agerpres – Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv, joi, restituirea la Parchetul Militar a dosarului Mineriadei din 1990, în care au fost trimişi în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, pentru refacerea de la zero a…
Read more