ÎCCJ respinge sesizarea referitoare la anularea deciziei de revizuire a pensiei de serviciu

Miercuri, 25 iunie 2025
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins o sesizare privind interpretarea unui aspect legat de pensiile de serviciu.
Luni, 23 iunie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, legal constituit, a pronunțat Decizia nr. 248/2025, prin care a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă în dosarul nr. 1927/90/2024.
Sesizarea viza pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor legale referitoare la caracterul unei pensii de serviciu stabilite conform Legii nr. 217/2008, ulterior revizuite prin decizia casei de pensii pe baza Ordonanței de urgență nr. 59/2011 și a Legii nr. 119/2010, apoi restabilite prin hotărâre judecătorească.
Întrebarea formulată se referea la posibilitatea considerării acestei pensii ca fiind acordată „în temeiul unei hotărâri judecătorești” (în sensul art. 51 alin. 17 din Legea nr. 94/1992) și, prin urmare, exceptată de la actualizarea prevăzută la art. 51 alin. 10 din aceeași lege.
Decizia ÎCCJ este obligatorie, conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.





