CCR respinge sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea împotriva antisemitismului și xenofobiei

Știri Juridice

CCR respinge sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea împotriva antisemitismului și xenofobiei

Joi, 17 iulie 2025

Curtea Constituțională a respins joi, în unanimitate, sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei. Judecătorii au considerat obiecțiile președintelui ca fiind neîntemeiate.

La ședință au participat șapte din cei nouă judecători constituționali, fiind prima întrunire în noua componență a CCR, sub conducerea președintei Simina Tănăsescu. Printre noii membri se numără Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș.

CCR a transmis ulterior, într-un comunicat oficial, că legea este „clară, precisă și predictibilă” și că servește un scop legitim – protejarea valorilor fundamentale ale unei societăți democratice prin mijloace penale, în special demnitatea umană și drepturile fundamentale.

Președintele Nicușor Dan contestase ambiguitatea unor termeni precum „legionar” și „fascist”. Demersul său a fost criticat inclusiv de unii istorici.

După decizia CCR, singura opțiune rămasă președintelui este retrimiterea legii în Parlament pentru reexaminare. În cazul în care Parlamentul o adoptă din nou în forma actuală, președintele este obligat să o promulge.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.