Curtea de Apel Bucureşti amână din nou pronunţarea sentinţei definitive în dosarul ”Colectiv”
Vineri, 4 martie 2022, Agerpres –
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 15 aprilie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul “Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.
Procesul s-a terminat în luna decembrie, iar judecătorii au amânat în două rânduri pronunţarea sentinţei, pe 3 ianuarie şi 3 martie 2020.
Deşi instanţa a avut la dispoziţie două luni de la ultima amânare pentru redactarea deciziei, CAB dă vina acum pe avocaţi, care ar fi continuat să depună concluzii scrise după data stabilită de magistraţi.
“Având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, precum şi împrejurarea că avocaţii părţilor au continuat să depună concluzii scrise după termenul stabilit de instanţă în luna decembrie, ultimul set de concluzii scrise fiind depus în data de 28.02.2022, având în continuare nevoie de timp pentru deliberare şi redactarea hotărârii şi fiind, în continuare, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 391 Cpp, în temeiul art.391 Cpp, amână termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii la data de 15 aprilie 2022”, se arată într-un comunicat al CAB.
La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie 2021, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.
De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse “orientate spre maximumul prevăzut de lege” şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost “alterată” de corupţie, iar oameni au ars. “Nu vorbim de doi, ci de un cimitir”, au transmis anchetatorii.
Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul ‘Colectiv’. Citește mai mult pe site-ul Agerpres