Curtea Supremă începe judecarea apelului în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Elena Udrea contestă condamnarea la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu pe cea de cinci

Curtea Supremă începe judecarea apelului în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Elena Udrea contestă condamnarea la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu pe cea de cinci

Joi, 24 iunie 2021, G4 Media

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă, joi, de la ora 12.00, apelul formulat de inculpaţii din dosarul finanţării campaniei electorale din 2009, transmite News.ro.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost condamnată, în 2 martie, de Curtea de Apel Bucureşti, la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la cinci ani de închisoare, în dosarul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009.

În acelaşi dosar, Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită, fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia a primit 6 ani de închisoare, iar Ioan Silviu Wagner, director general al Oil Terminal, acuzat de delapidare, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să achite suma de 119.000 lei către SC Oil Terminal.

De asemenea, instanţa a menţinut măsura asiguratorie instituită asupra bunurilor aflate în proprietatea Ioanei Băsescu.

Instanţa a decis să fie confiscate de la Elena Udrea sumele de 691.029,63 lei şi 918.864 lei ce au făcut obiectul luării de mită, precum şi suma de 305.118 lei.

De asemenea, menţine măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea acesteia.

DNA ceruse o condamnre de 12 de închisoare pentru Elena Udrea şi 15 ani pentru Ioana Băsescu. Citește mai mult pe site-ul G4 Media

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.