ÎCCJ a anulat suspendarea certificatului ROMATSA; decizia este definitivă

Marți, 1 septembrie 2026
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de ROMATSA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva hotărârii Curții de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea certificatului care permite ROMATSA să furnizeze servicii de navigație aeriană. Hotărârea ÎCCJ, pronunțată la 26 august 2026, este definitivă.
Instanța supremă a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de mai mulți controlori de trafic aerian împotriva ROMATSA, Autorității Aeronautice Civile Române și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Totodată, ÎCCJ a înlăturat obligația privind plata unor cheltuieli de judecată în valoare de 5.831 de lei.
Anterior, la 27 februarie 2026, Curtea de Apel București dispusese suspendarea pentru 30 de zile a certificatului ROMATSA, într-un litigiu inițiat de controlori de trafic aerian care au reclamat discriminări în legătură cu condițiile de angajare. Situația a fost analizată ulterior și de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în contextul posibilelor efecte ale unei suspendări asupra serviciilor de navigație aeriană.








