Mesajul Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei europene a justiției civile
Luni, 26 octombrie 2020, Știri Juridice –
Marcată, anual, Ziua europeană a justiției civile, sărbătorită pe 25 octombrie, reprezintă o oportunitate pentru sistemele judiciare de a-şi face cunoscută activitatea și prioritățile.
Cu această ocazie, Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat:
„E o bună ocazie să reafirmăm imperativul refacerii legilor justiției, a codurilor penale și a infrastructurii logistice a justiției, alături de acoperirea posturilor vacante din magistratură și personalul de specialitate.
Fără investiții permanente în sistemul judiciar, nu se pot obține rezultate, așa cum fără investiții în economie, nu se poate obține creștere economică.
În următorii ani, alături de prioritatea combaterii corupției, problemă încă nerezolvată, se profilează cu prioritate combaterea crimei organizate și a traficului de persoane, inclusiv de minori, prin anchete solide și sentințe severe în toate dosarele în care există probe.
Crima organizată și traficul de persoane sunt incompatibile cu statutul României de țară membră a UE și NATO.
Mulțumesc tuturor celor care slujesc justiția, pentru eforturile lor de a contribui la un serviciu public aflat în slujba cetățenilor și companiilor.”