Specialista Aurelia Nicolae, care a inventat prejudiciul de 60 milioane euro folosit de DNA în procesul ICA, a recunoscut în fața procurorilor că perioada a fost luată în calcul în mod eronat și calculul este greșit
Vineri, 16 octombrie 2020, Lumea Justiției –
Lumea Justiției continua publicarea unor documente, in premiera, care demonstrează ca Dosarul Telepatia a fost fabricat de DNA, in scop politic, folosindu-se toata gama de falsuri posibila. In ediția de azi prezentam dovada suprema a recunoașterii oficiale ca unica proba a prejudiciului din “Dosarul Telepatia” – raportul specialistului DNA – a fost emisa pe calcule greșite, folosindu-se indici de inflație greșiți si care nu trebuiau aplicați.
Inventarea prejudiciului a fost etapa esențială a fabricării Dosarului Telepatia (acuzațiile procurorilor DNA fiind pentru infracțiuni de prejudiciu), caci in lipsa acestuia nu putea sa subziste faptele imputate. In acest sens, amintim ca Dosarul Telepatia a fost trimis in judecata la 3 decembrie 2008, Rechizitoriul din dosarul nr. 84/P/2007 fiind semnat de procurorul de caz Emilian Eva procuror care înainte de a fi condamnat pentru fapte de corupție a declarat public despre fosta șefa a DNA Laura Kovesi: “Când veți afla adevărul veți avea un soc!”. Rechizitoriul a fost confirmat de seful sau Doru Florin Țuluș.
Ei bine, singura proba a prejudiciului in acest caz, si nu unul oarecare ci unul fantasmagoric – de 60.587.342 euro a fost reținut nu printr-o expertiza, ci prin Raportul Serviciului de Specialiști a DNA din 11 iunie 2008, semnat de specialista Aurelia Nicolae care, atenție, nu deținea calitatea de expert! Prejudiciul, in opinia anchetatorilor DNA ar fi rezultat din faptul ca Administrația Domeniilor Statului, care a vândut in august 2003 pachetul de acțiuni de la Institutul de Cercetări Alimentare (ICA) către BIOPROD SA, nu ar fi reevaluat activele institutului așa cum ar fi impus legislația in vigoare de la acel moment.
Amintim ca despre Aurelia Nicolae, colegul ei, Dumitru Gheorghiu, a declarat public ca a găsit-o plângând la birou in timp ce lucra la raportul de constatare si ca aceasta i-a declarat ca a fost forțată de procurori sa termine raportul până dimineață, precum si ca aceasta nu era expert evaluator. Dumitru Gheorghiu a declarat: “Lucra la material plângând. Mi-a spus ca a venit procurorul la ea si ca pune presiune pe ea si ca a urlat efectiv la ea ca pana mâine dimineață raportul sa fie gata… a fost forțată să facă raportul pana dimineață. Nu poți lucra sub presiune. Acum înțeleg ca a fost mai mult de atât: i-a cerut sa umfle prejudiciul”
Întreaga construcție juridica abuziva a procurorilor de caz din “Dosarul Telepatia” a ignorat faptul ca HG 403/2000 prevedea ca reevaluarea activelor se putea face (adică era o opțiune), dar numai daca rata inflației cumulata pe ultimii 3 ani consecutivi, ar fi depășit 100%. Citește mai mult









