Tribunalul București: Reacţiile la adresa judecătoarei în dosarul 10 august au fost dure şi disproporţionate

Tribunalul București: Reacţiile la adresa judecătoarei în dosarul 10 august au fost dure şi disproporţionate

Joi, 11 martie 2021, Știri Juridice –

Biroul de informare şi relaţii publice al Tribunalului Bucureşti aduce la cunoştinţa publicului desfăşurarea Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Bucureşti la data de 10.03.2021 care a avut pe ordinea de zi adoptarea unei poziţii faţă de reacţiile publice exprimate la adresa modului de soluţionare a cauzei cunoscută sub numele de „10 August”,

Văzând reacțiile dure și disproporționate la adresa judecătorului Tribunalului București care a pronunțat soluția în cauza sus menționată,

​Văzând că pe rolul Tribunalului București au fost și sunt înregistrate constant dosare intens mediatizate în toate domeniile de competență: penal, contencios administrativ, civil, litigii cu profesioniștii, insolvență, litigii de muncă și asigurări sociale,

Având în vedere că activitatea de judecată presupune respectarea, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale,

Având în vedere îndatoririle profesionale ale judecătorilor stipulate de Statutul profesiei și Codul deontologic,

Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului București adoptă prezenta REZOLUŢIE prin care:

  1. solicită puterilor legislativă și executivă să respecte echilibrul constituțional și să se abțină de la reacții publice manifestate în absența cunoașterii tuturor datelor și elementelor avute în vedere de judecător la pronunțarea hotărârilor judecătorești în cauzele aflate pe rolul Tribunalului București;
  2. face apel la moderație, din partea societății civile și a organismelor de presă în exprimarea opiniilor cu privire la soluțiile date în dosarele înregistrate, până la informarea publică asupra considerentelor ce au stat la baza adoptării acestora;
  3. reamintește că un act de justiție credibil este realizat numai prin asigurarea independenței judecătorilor, care presupune judecarea faptelor în conformitate cu legea, fără niciun fel de influențe neadecvate, presiuni, amenințări, atacuri sau amestecuri, directe sau indirecte din partea nimănui, indiferent de la cine ar proveni și sub ce motiv;
  4. face apel la toți destinatarii actului de justiție să aibă încredere în profesionalismul și experiența judecătorilor Tribunalului București, în buna-credință a acestora în aflarea adevărului și în preocuparea lor continuă pentru restabilirea echilibrului social încălcat.

Adoptată cu majoritatea voturilor valabil exprimate de Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului București, la data de 10.03.2021, București

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.