Sinteza cauzelor finalizate de DNA în luna decembrie 2020, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă (Partea II)

Știri Juridice

Sinteza cauzelor finalizate de DNA în luna decembrie 2020, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă (Partea II)

8 ianuarie 2021, Știri Juridice –

În cele 16 cauze având ca obiect fraude cu fonduri europene au fost trimiși în judecată 27 inculpați persoane fizice și juridice, după cum urmează:

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

RAICA VASILE, la data faptei primar și viceprimar al comunei Râmeț, județul Alba, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

GLIGOR DANIELA, funcționar în cadrul Primăriei Râmeț, județul Alba, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2016, inculpatul Raica Vasile, în calitățile menționate mai sus, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), pe numele altei persoane, mai multe documente false și inexacte (adeverințe, angajamente, etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.
O parte din acele documente ar fi fost întocmite de inculpata Gligor Daniela, în calitate de funcționar în cadrul Primăriei Râmeț, județul Alba.
Prin aceste demersuri, inculpatul Raica Vasile ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 315.851 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Alba cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
  • persoană fizică, reprezentant al SC VICTOR CONSTRUCT SRL Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie, sub forma instigării, la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
  • SC VICTOR CONSTRUCT SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie, sub forma instigării, la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
    La data de 15 iunie 2015, între municipiul Iași, în calitate de beneficiar și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, ar fi fost încheiat un contract de finanțare privind „Modernizarea legăturii rutiere Centrul Intermodal de Transport – Gara Iași”. Ulterior, contractul în valoare de 18.225.379 lei ar fi fost atribuit asocierii din care a făcut parte și inculpata SC Victor Construct SRL.
    În cursul anului 2015, inculpatul persoană fizică, reprezentant al societății menționate, ar fi depus la UAT Municipiul Iași documente inexacte referitoare la prețul real de achiziție a unor materiale folosite în cadrul contractului menționat, astfel încât beneficiarul, în necunoștință de cauză, ar fi solicitat și obținut, pe nedrept, de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, suma totală de 2.187.411 lei, sumă care ulterior a fost virată în contul inculpatei SC Victor Construct SRL.
    Concret, inculpații ar fi declarat prețuri mai mari de achiziție decât cele reale în cazul stâlpilor de iluminat, a corpurilor de iluminat și a coșurilor de gunoi, aceștia urmărind obținerea unui profit mult superior celui declarat pentru a câștiga licitația (de doar 2%).
    Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.187.411 lei reprezentând daune materiale rezultate din executarea contractului de finanțare încheiat pentru proiectul respectiv.
    În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.