Adjunctul Poliției Topoloveni, trimis în judecată pentru presupus trafic de influență

Știri Juridice

Adjunctul Poliției Topoloveni, trimis în judecată pentru presupus trafic de influență

Miercuri, 24 septembrie 2025

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat marți trimiterea în judecată a lui Pascu Bogdan Robert, aflat în prezent în arest preventiv. La data presupuselor fapte, acesta avea calitatea de ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, iar în prezent deține funcția de adjunct al șefului Poliției Orașului Topoloveni.

În perioada ianuarie – mai 2022, Pascu, împreună cu Iancu Costinel, ofițer la Brigada de Operațiuni Speciale Pitești, ar fi solicitat unei persoane suma de 100.000 de euro. În schimb, Pascu ar fi susținut că poate interveni pe lângă un magistrat pentru a obține o soluție favorabilă într-un dosar penal în care persoana respectivă era implicată.

Suma ar fi fost primită în mai multe tranșe și împărțită ulterior între cei doi ofițeri, potrivit procurorilor.

DNA a solicitat confiscarea specială a sumei de 50.000 de euro de la Pascu Bogdan Robert, sumă care ar fi fost obținută în urma presupusului trafic de influență, precum și a altor sume de bani și bunuri (20.000 de lei, 4.000 de lei și un telefon iPhone 13).

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Argeș, fiind propusă menținerea măsurilor preventive și asiguratorii deja dispuse. Anchetatorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.