Category: Uncategorized

Știri Juridice

Peste 28.000 de hotărâri judecătorești, neredactate în termenul legal la finalul anului 2025

Luni, 6 iulie 2026 La finalul anului 2025, la nivelul instanțelor din România figurau 28.062 de hotărâri judecătorești neredactate în termenul legal, potrivit „Raportului anual de monitorizare a hotărârilor neredactate în termen legal privind dosarele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel și instanțele arondate pentru anul 2025”, întocmit de Inspecția…
Read more

Vizita delegației CEDO la ICCJ: discuții despre independența justiției și reformele privind statutul magistraților

Vineri, 15 mai 2026 În cadrul vizitei delegației Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) la Înalta Curte de Casație și Justiție, președinta ICCJ, Lia Savonea, a declarat că modificările privind statutul magistraților, inclusiv cele referitoare la pensiile de serviciu, trebuie analizate din perspectiva impactului asupra independenței justiției și a statului de drept. Aceasta a arătat…
Read more

ICCJ încetează procesul penal împotriva fostului șef CNAS, Lucian Duță, pe motiv de prescripție

Miercuri, 10 decembrie 2025 Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duță, nu mai execută pedeapsa de șase ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus anularea sentinței. Duță fusese găsit vinovat în 2022 într-un dosar privind presupusa primire a 6,3 milioane de euro mită…
Read more

Dialog fără precedent între Înalta Curte și societatea civilă privind funcționarea sistemului judiciar

Marți, 9 decembrie 2025 Înalta Curte de Casație și Justiție, sub conducerea președintei Lia Savonea, a organizat marți, 9 decembrie 2025, dezbaterea „Cum apărăm statul de drept? Justiția și societatea civilă în dialog”, marcând un demers de deschidere către public după o perioadă îndelungată în care instituțiile din sistemul judiciar au avut o interacțiune limitată…
Read more

Vlad Pascu cere reducerea pedepsei prin recurs în casație la Înalta Curte

Miercuri, 26 noiembrie 2025 Vlad Pascu, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru accidentul produs în localitatea 2 Mai, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața, a depus un recurs în casație la Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând reducerea pedepsei. Demersul este susținut de avocații săi, care invocă două argumente principale.…
Read more