Curtea de Apel București a respins definitiv contestația lui Daniel Dragomir față de sentința de 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare

Curtea de Apel București a respins definitiv contestația lui Daniel Dragomir față de sentința de 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare

Miercuri, 7 iulie 2021, G4 Media

Curtea de Apel Bucureşti a respins contestația la executare a lui Daniel Dragomir, condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, potrivit portalului instanțelor de judecată. Fostul ofițer SRI, aflat în prezent în Italia, a susținut prin intermediul avocatului, în fața judecătorilor, că se impune desființarea deciziei definitive pe motiv că au fost probe neluate în calcul.

Context

Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, a fost condamnat definitiv în România la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru corupție și s-a predat în februarie autorităților italiene la Bari.

Fostul locotenent – colonel SRI a plecat din țară cu o zi înainte de condamnare, prin Arad, cu mașina, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. El a fost condamnat în iunie 2020.

Daniel Dragomir a fost acuzat de DNA de trafic de influenţă şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate. Procurorii anticorupție susțin că, în virtutea funcţiei de ofiţer SRI, Dragomir a avut acces la informaţii secrete despre omul de afaceri libanez Rami Ghaziri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.