DNA cere ÎCCJ să îl cerceteze pe Nicușor Dan pentru fals în declarații, înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii

Știri Juridice

DNA cere ÎCCJ să îl cerceteze pe Nicușor Dan pentru fals în declarații, înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii

Miercuri, 7 iulie 2021, Jurnalul Național

Secția de Combatere a Infracțiunilor de Corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a disjuns, dintr-un dosar voluminos, mai multe cauze având ca obiect modul în care actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, a obținut sume de bani din donații și împrumuturi, în timpul campaniilor electorale aferente alegerilor locale din anii 2016 și 2020. Prin ordonanța de disjungere, procurorul anticorupție cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție continuarea cercetărilor, existând suspiciuni întemeiate că, în aceste situații, au fost săvârșite infracțiuni de fals în declarații, înșelăciune, spălare de bani și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Este vorba despre consultanța juridică pe care Asociația Salvați Bucureștiul, ONG-ul condus de Nicușor Dan până să devină primar general, a oferit-o, „pe mail” unor dezvoltatori imobiliari, în legătură cu obținerea unor PUZ-uri. De altfel, în ordonanța procurorilor se vorbește despre un împrumut acordat, anul trecut, lui Nicușor Dan de o avocată care, între timp, a devenit consilier la Cabinetul primarului general al municipiului București.

Dosarul în care au fost dispuse aceste disjungeri a fost înregistrat la Direcția Națională Anticorupție cu două săptămâni înaintea alegerilor locale de anul trecut, mai exact în 16 septembrie 2019, când mai mulți parlamentari PSD, printre care Florin Manole, Aida Căruceru, Daniel Zamfir, Beatrice Tudor și Ștefan Nicolae au formulat o plângere penală față de candidatul independent Nicușor Dan, dar susținut de PNL și USR-PLUS, în legătură cu sumele primite drept donație și împrumuturi menționate de acesta în mai multe declarații de avere pe care le-a depus în calitatea sa de deputat. De asemenea, plângerea, la care petenții au fost asistați convențional de avocatul Gheorghe Piperea, mai viza și posibile fapte de luare de mită, șantaj și trafic de influență, după ce, în spațiul public, au apărut înregistrări cu Nicușor Dan în timp ce încerca să intervină pe lângă un funcționar din cadrul Primăriei Sectorului 4 pentru a bloca dezmembrarea unei construcții ilegale din Parcul Tineretului.

Ei bine, la data de 25 iunie 2021, procurorul DNA Gabriela Albu, a emis Ordonanța nr. 214/P/2020, în care faptele de mită, șantaj și trafic de influență au fost clasate, pe motiv că fapta nu există. Nu vom intra, acum, în detaliile acestei ordonanțe de clasare, însă remarcăm faptul că împotriva ei, pe aceste aspecte, urmează să fie formulată o plângere. Citește tot articolul pe site-ul Jurnalul Național

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.