Decizia ÎCCJ nr. 17/2025 privind contestația împotriva arestării preventive și aplicarea arestului la domiciliu

Știri Juridice

Decizia ÎCCJ nr. 17/2025 privind contestația împotriva arestării preventive și aplicarea arestului la domiciliu

Luni, 29 septembrie 2025

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluționat, luni, 29 septembrie, un recurs în interesul legii.

Prin Decizia nr. 17/2025, ÎCCJ a admis recursul formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 222 alin. (1), cu referire la art. 227 alin. (2) și art. 204 alin. (12) teza I din Codul de procedură penală, ÎCCJ a stabilit:

  • În cazul admiterii contestației împotriva arestării preventive, instanța de control judiciar poate dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioada rămasă până la împlinirea termenului substanțial de 30 de zile, calculat de la momentul arestării preventive, în temeiul dispoziției judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță.

Decizia are caracter obligatoriu, conform art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.