Precizări ale CJ Iaşi privind percheziţiile DNA: Au fost solicitate documente referitoare la activitatea unor instituţii

Știri Juridice

Precizări ale CJ Iaşi privind percheziţiile DNA: Au fost solicitate documente referitoare la activitatea unor instituţii

Vineri, 24 septembrie 2021, Agerpres

Procurorii DNA au solicitat joi, în urma descinderilor la CJ Iaşi, documente şi informaţii referitoare la activitatea unor instituţii din subordinea administraţiei judeţene.

„Referitor la prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi în sediul Consiliului Judeţean Iaşi, precizăm că au fost solicitate documente şi informaţii referitoare la activitatea unor instituţii din subordinea administraţiei judeţene”, se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, a declarat că va sta la dispoziţia organelor de specialitate pentru a clarifica situaţiile verificate.

„Consiliul Judeţean Iaşi asigură sprijinul necesar pentru a răspunde tuturor solicitărilor conform legii. Colaborez cu toată deschiderea şi sunt la dispoziţia organelor de specialitate pentru a clarifica situaţiile verificate”, spune preşedintele CJ Iaşi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.