Tribunalul Ilfov își menține protestul și suspendă parțial activitatea de judecată

Joi, 23 octombrie 2025
Tribunalul Ilfov, condus de judecătoarea Laura-Irina Bratu, a anunțat că va continua protestul inițiat anterior, constând în suspendarea parțială a activității de judecată. Măsura va rămâne în vigoare până la finalizarea procesului de relocare a instanței și a Judecătoriei Cornetu.
Decizia a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a judecătorilor din data de 21 octombrie 2025, prin Hotărârea nr. 6/2025. Potrivit acesteia, Tribunalul Ilfov va continua să soluționeze doar cauzele urgente, atât în materie penală, cât și în materie civilă și de contencios administrativ.
Judecătorii solicită autorităților competente să finalizeze demersurile privind mutarea Tribunalului Ilfov, în conformitate cu Nota de fundamentare aprobată de Ministerul Justiției la 17 aprilie 2025 și cu procedurile ulterioare desfășurate în cursul anului.
De asemenea, instanța menține măsurile stabilite anterior prin Hotărârea Adunării Generale a magistraților nr. 5/26.08.2025, până la relocarea efectivă a Tribunalului Ilfov și a Judecătoriei Cornetu.
În perioada protestului, activitatea instanței se va limita la soluționarea cauzelor urgente, în materie penală, cele privind măsuri preventive, măsuri asigurătorii, precum și dispoziții asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor și în materie non-penală, cereri de suspendare a executării actelor administrative, ordonanțe președințiale cu minori, ordine de protecție, internări medicale nevoluntare, măsuri asigurătorii și alte cauze cu caracter urgent.
Judecătorii își vor continua activitatea administrativă, redactarea hotărârilor, verificarea cererilor, activitățile de formare profesională și alte atribuții prevăzute de lege, cu excepția judecării cauzelor care nu se încadrează în categoria urgențelor.
Comunicatul Tribunalului Ilfov precizează că hotărârea a fost transmisă Consiliului Superior al Magistraturii, Curții de Apel București, Baroului de Avocați Ilfov și a fost adusă la cunoștința personalului instanței și a publicului prin publicare pe site-ul instituției și prin afișare la avizier.
Liderul Sindicatului Național al Grefei Judiciare „Dicasterial”, Cătălin Trăistaru, a declarat că grefierii susțin demersul judecătorilor Tribunalului Ilfov.







