Magistratul Dana Gîrbovanu explică mecanismul DNA. „Interceptau în același timp inculpatul, judecătorul și avocatul acestuia”
Marți, 6 iulie 2021, Evenimentul zilei –
DNA a deschis în ultimii ani aproape 3.000 de dosare penala în cazul unor procurori și judecători. Au fost situații în care serviciile DNA au interceptat, în același timp, atât inculpatul dintr-un dosar, pe avocatul acestuia, precum și pe judecătorul care urma să se pronunțe în caz.
Conform situațiilor statistice, un număr de 1.962 de judecători și 845 de procurori au fost vizați de anchetele penale deschise de procurorii DNA din 2014 și până în 2018. Dintre aceștia, 75 de judecători au activat în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar alte zeci la cele șapte Curți de Apel. Procurorii DNA au inițiat 5.935 de măsuri de supraveghere pentru judecători, care au fost interceptați și urmăriți sub diferite pretexte.
Președintele Curții de Apel Cluj, Dana Gîrbovan, a precizat că au fost situații în care membri ai CSM au avut deschise dosare de cercetare penală. Iar acestea erau întocmite în baza unor note secrete trasmise de SRI.
„Au fost judecători interceptați de către serviciul DNA care în același timp avea pe rol un dosar pe corupție. Adică interceptau în același timp inculpatul, judecătorul și avocatul acestuia. Au fost situații în care membrii CSM aveau dosare deschise la DNA, pe baza unor note secrete trimise de SRI, care anterior interceptaseră nelegal pe o perioadă de 6 luni. Mă repet, este vorba de vârful sistemului”, a declarat Dana Gîrbovan, conform Alephnews. Citește mai mult pe site-ul Evenimentul zilei









