ÎCCJ: Judecătorii promovați sau transferați nu pot pronunța hotărâri în dosarele unde au închis dezbaterile

Joi, 18 septembrie 2025
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat, printr-un recurs în interesul legii, o decizie cu impact semnificativ asupra proceselor penale în curs. Instanța supremă a stabilit că un judecător care a declarat închise dezbaterile într-un dosar și a rămas în pronunțare nu mai poate participa la deliberare, redactarea sau pronunțarea hotărârii, în cazul în care, între timp, a fost promovat, transferat, delegat sau detașat la o altă instanță.
Sesizarea a fost formulată de Procurorul General al României, ca urmare a constatării unei practici neunitare în instanțe. Punctul de vedere al Parchetului a fost că magistratul ar trebui să finalizeze cauza, având în vedere implicarea sa în judecarea dosarului. În schimb, majoritatea judecătorilor completului ÎCCJ au decis că, pentru a asigura legalitatea procedurii, deliberarea și pronunțarea hotărârii trebuie realizate doar de judecători care fac parte, până la final, din același complet și din aceeași instanță.
Conform deciziei, dacă unul dintre judecători nu mai activează la instanța unde s-a judecat dosarul după închiderea dezbaterilor, completul este considerat „nelegal constituit”. În aceste condiții, cauza trebuie rejudecată integral, de la faza dezbaterilor, în conformitate cu art. 354 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Decizia, publicată în Monitorul Oficial, are efect obligatoriu și poate conduce la reluarea unor procese penale aflate pe rol, cu consecințe precum prelungirea duratei judecății și riscul prescrierii unor fapte.








