Inspecția Judiciară: Judecătoarea Monica Claudia Cipariu, trimisă din nou în judecată disciplinară pentru neredactarea hotărârilor în termenul legal

Luni, 6 octombrie 2025
Inspecția Judiciară a furnizat informații referitoare la cel mai recent dosar disciplinar al judecătoarei Monica Claudia Cipariu, de la Tribunalul București.
Potrivit instituției, magistrata a fost trimisă în judecată disciplinară pentru abaterea prevăzută de articolul 271 litera q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care sancționează „neredactarea hotărârilor judecătorești, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege”.
Conform Inspecției Judiciare, judecătoarea Monica Claudia Cipariu este acuzată de neredactarea, în termenul legal, a 821 de hotărâri judecătorești, cea mai veche dintre acestea fiind pronunțată la data de 3 noiembrie 2015. Instituția a precizat că aceste întârzieri ar fi afectat dreptul părților de a beneficia de soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
În ultimii zece ani, judecătoarea Monica Claudia Cipariu a fost sancționată disciplinar de patru ori, în toate cazurile pentru aceeași abatere – întârzierea în redactarea hotărârilor judecătorești.
-
La 28 octombrie 2015, Secția pentru judecători în materie disciplinară a dispus excluderea din magistratură, sancțiune înlocuită ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, în 2016, cu reducerea salariului cu 20%.
-
La 5 noiembrie 2019, aceeași secție a aplicat sancțiunea diminuării salariului cu 10% pentru două luni, hotărârea rămânând definitivă prin necontestare.
-
La 8 decembrie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii a decis suspendarea din funcție pentru șase luni, sancțiune modificată de Înalta Curte, la 15 mai 2023, în diminuarea indemnizației cu 25% pentru un an.
-
La 1 noiembrie 2023, CSM a dispus din nou excluderea din magistratură, măsură înlocuită ulterior de Înalta Curte, la 18 martie 2024, cu suspendarea din funcție pentru șase luni.









