Consiliul Superior al Magistraturii o acuză pe Clotilde Armand de presiuni asupra judecătorilor

Știri Juridice

Consiliul Superior al Magistraturii o acuză pe Clotilde Armand de presiuni asupra judecătorilor

Miercuri, 13 martie 2024, Hotnews

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că a încălcat independența judecătorilor prin declarațiile făcute în legătură cu judecarea procesului prin care a cerut anularea raportului în care Agenția Națională de Integritate a acuzat-o de incompatibilitate. Mai mult, CSM o acuză de „presiune publică asupra completului de judecată şi a instanţei, în ziua deliberării”. În replică, Armand, care este urmărită penal, a susținut că are încredere în justiție, dar nu are încredere „în ticăloșii din justiție”.

Luni, Clotilde Armand a pierdut procesul prin care ceruse anularea raportului ANI prin care a fost declarată în incompatibilitate și în conflict de interese.

„Presiune publică asupra completului de judecată în ziua deliberării”
Acuzațiile lansate de Clotilde Armand în urma pierderii acestui proces au provocat reacția Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a decis, în şedinţa de marți, apărarea independenţei judecătorilor.

Judecătorii din CSM spun că afirmațiile primarului Sectorului 1 „depășesc limita admisibilă a unor critici obiective care sunt permise în discursul public şi încalcă independenţa judecătorilor”.

„Secţia pentru judecători a constatat că afirmațiile formulate, prin care se susţine că instanţele judecătoreşti, în general, şi o curte de apel nominalizată se află sub control politic, iar dosarele sunt repartizate şi soluţionate sub influenţă politică, reprezintă aspecte de fapt de o mare gravitate, prezentate public ca fiind reale, fără o bază factuală, depășesc limita admisibilă a unor critici obiective care sunt permise în discursul public şi încalcă independenţa judecătorilor, afectând imaginea justiţiei.

Citește articolul integral pe Hotnews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.