Rechizitoriu DNA: Culisele afacerilor din România dintre Elliott Broidy, omul lui Trump, și Liviu Dragnea

Știri Juridice

Rechizitoriu DNA: Culisele afacerilor din România dintre Elliott Broidy, omul lui Trump, și Liviu Dragnea

Miercuri, 19 mai 2021, G4 Media

Rechizitoriul DNA prin care fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pentru trafic de influență în legătură cu vizita în SUA la inaugurarea președintelui Donald Trump, în ianuarie 2017 conține detalii despre relațiile fostului lider PSD cu nume grele de oameni de afaceri din România și SUA.

Astfel, alături de Dragnea, în prima parte a dosarului, au fost trimiși în judecată pentru cumpărare de influență și omul de afaceri Cristian Burci, patron al ziarului Adevărul și fost patron al Prima TV, fiul lui, Carlo Burci, și Dan Belcea, prieten și partener de afaceri al lui Cristi Burci, CEO al off-shore-ului controlat de Burci, Celeran Ventures LLC, din Tortola, Insulele Virgine Britanice.

Potrivit procurorului DNA Jean Uncheșelu (acum, la Parchetul European), fostul lider PSD Liviu Dragnea și-ar fi traficat influența pe lângă premierul Sorin Grindeanu și reprezentanți ai MAPN și MAI astfel încât compania Circinius Defence LLC să obțină contracte cu Armata României pentru ”sistemul C4I cu capabilități de integrare ISTAR” și pentru un Centru de Analiză a Informațiilor din Surse Deschise (Open-Source intelligence – OSINT) pentru MAPN și MAI.

Compania Circinius Defence LLC este controlată, prin fondul de investiții Broidy Capital Management, de Elliott Broidy, unul dintre fundraiserii și vicepreședinții Comitetului de inaugurare al președintelui SUA, Donald Trump.

În 2009, Broidy a recunoscut la New York că a dat mită 1.000.000 de dolari unor oficiali ai statului și manageri ai fondurilor private de pensii, potrivit presei americane. Citește restul articolului pe site-ul G4 Media

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.