Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, trimis în judecată de DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani

Știri Juridice

Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, trimis în judecată de DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani

Miercuri, 7 octombrie 2020, Știri Juridice –

Prin rechizitoriul din data de 05.10.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.

În cauză s-a reținut faptul că în perioada 2009-2010, cei trei inculpați au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop însuşirea din patrimoniul unei instituții cu profil sportiv a sumei de 3.895.590,34 de lei, provenită din încheierea unui contract de execuţie lucrări având ca obiect construcţia unui centru de fotbal pe raza localităţii Buftea, judeţul Ilfov.

În vederea atingerii scopului infracţional, a fost creat un circuit fictiv prin intermediul căruia au fost încheiate succesiv contracte de antrepiză şi subantrepiză între mai multe societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional, prin intermediul cărora au fost transferate sumele de bani provenite din contractele încheiate cu instituția cu priofil sportiv. O parte din aceste sume au revenit ulterior membrilor grupării infracţionale disimulate sub forma “restituire împrumut asociat”, “dividende”, etc.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

CONTEXT

În 24 mai 2017 DIICOT a dispus efectuarea urmăririi penale față de un număr de patru suspecți, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2009-2010, mai mulți suspecți au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop însuşirea din patrimoniul unei instituții cu profil sportiv a sumei de 740.000 euro, provenită din încheierea unui contract de execuţie lucrări având ca obiect construcţia unui centru de fotbal pe raza localităţii Buftea, judeţul Ilfov.

În vederea atingerii scopului infracţional, a fost creat un circuit fictiv prin intermediul căruia au fost încheiate succesiv contracte de antrepiză şi subantrepiză între mai multe societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional, prin intermediul cărora au fost transferate sumele de bani provenite din contractele încheiate cu instituția cu profil sportiv. O parte din aceste sume au revenit ulterior membrilor grupării infracţionale disimulate sub forma “restituire împrumut asociat”, “dividende”, etc.

La data de 24.05.2017 suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.