Radu Budeanu, patronul Cancan, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA. Acesta a declarat că i-a dat 3,8 milioane de dolari mită Elenei Udrea

Știri Juridice

Radu Budeanu, patronul Cancan, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA. Acesta a declarat că i-a dat 3,8 milioane de dolari mită Elenei Udrea

Luni, 27 iulie 2020, Știri Juridice –

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1808/VIII/3 din 19 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului B.R.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În vara – toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul să-și exercite influența în vederea menținerii, în parametrii deja negociați (preț și cantitate de energie furnizată), a contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA.
În același context, în perioada noiembrie 2011- februarie 2012, inculpatul B.R.I., printr-un intermediar, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri.

În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

  • 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.